Istoric, meciul reactivează o rivalitate veche de peste un mileniu. Cu secole înainte de a fi adversari pe gazon, englezii și norvegienii s-au înfruntat pe câmpul de luptă. Vikingii norvegieni au atacat repetat coaste...

Anglia și Norvegia se întâlnesc într-un sfert de finală care are savoare istorică dincolo de miza sportivă. Anglia a trecut de RD Congo și Mexic pentru a ajunge aici, în timp ce Norvegia, calificată premieră în această fază, a eliminat surprinzător Brazilia în optimi. Fotbalistic, contrastul e clar: Anglia mizează pe profunzimea lotului – Bellingham, Saka, Kane – și pe un joc de posesie orientat spre bandă, cu aproximativ 52-57% posesie estimată. Norvegia, condusă de Haaland și Ødegaard, joacă mai compact, mizează pe tranziții rapide și pe forța individuală a atacantului lui Manchester City, cel mai bun marcator al turneului până acum. E o dublă poveste: sistemul colectiv englez versus geniul individual nordic. Istoric, meciul reactivează o rivalitate veche de peste un mileniu. Cu secole înainte de a fi adversari pe gazon, englezii și norvegienii s-au înfruntat pe câmpul de luptă. Vikingii norvegieni au atacat repetat coastele Angliei începând din secolul al VIII-lea, iar cucerirea Regatului Northumbriei și instaurarea Danelaw-ului au marcat decenii de conflict. Punctul culminant a fost bătălia de la Stamford Bridge, în 1066, când regele Harold al II-lea al Angliei a învins invazia condusă de regele norvegian Harald Hardrada – o victorie istorică, dar una care a epuizat armata engleză chiar înainte de a fi nevoită să înfrunte, la câteva săptămâni distanță, o altă invazie: cea a normanzilor lui William Cuceritorul. Așadar, „bătălia" de azi e un ecou simbolic: unde odinioară corăbiile vikinge amenințau coastele britanice, acum tricourile roșii ale Norvegiei încearcă să doboare o Anglie favorită, condusă de un antrenor german, Thomas Tuchel. Iar dacă Harald Hardrada a fost supranumit „ultimul mare viking", Erling Haaland pare moștenitorul modern al acelui spirit de cucerire — un atacant care lovește rapid și fără milă, exact cum o făceau înaintașii săi cu secole în urmă. Bookmakerii dau Anglia ușor favorită, dar istoria arată că norvegienii au surprins mereu adversari mai mari decât ei. Rămâne de văzut dacă „vikingii" lui 2026 vor scrie un nou capitol.

Mbappé a avut ocazia să deschidă scorul din penalty, însă execuția sa a fost respinsă de portarul marocan, într-un moment de respiro pentru „Leii Atlasului". 🇫🇷 22 de șuturi - Maroc 5 🇲🇦 (Șuturi pe poartă 9 - 1)

Deși Maroc părea, cel puțin pe hârtie, o echipă capabilă să pună probleme reale Franței, realitatea de pe teren a fost cu totul alta. „Les Bleus" au controlat aproape în totalitate ritmul jocului, iar diferența de scor a reflectat corect raportul de forțe. Prima repriză: doar o chestiune de timp. Franța a intrat decisă în meci, cu ocazii mari încă din primele minute, iar tabloul jocului sugera clar cine va conduce ostilitățile. Deși posesia mingii a fost distribuită aproape egal între cele două echipe, francezii au dominat clar la capitolul șuturi totale și șuturi pe poartă, semn că presiunea constantă asupra porții marocane era doar chestiune de timp până să se materializeze. Mbappé a avut ocazia să deschidă scorul din penalty, însă execuția sa a fost respinsă de portarul marocan, într-un moment de respiro pentru „Leii Atlasului". Chiar și așa, jocul într-o singură direcție nu lăsa loc de îndoială asupra evoluției ulterioare a meciului. A doua repriză: Franța își impune ritmul Inevitabilul s-a produs în minutul 60, când Mbappé a punctat cu o execuție spectaculoasă, deschizând scorul pentru Franța. Golul a venit ca o confirmare a superiorității afișate de francezi de-a lungul întregii partide. Diferența s-a mărit rapid: în minutul 66, Dembélé a dublat avantajul, printr-o acțiune individuală reușită care a îngropat practic șansele Marocului la calificare. Din acel moment, jocul marocanilor a părut lipsit de soluții, echipa fiind vizibil afectată de cele două goluri încasate într-un interval scurt. O echipă cu „darul" de a câștiga Meciul a confirmat impresia că Franța are acea capacitate rară de a gestiona cu ușurință aparentă meciurile cu miză mare. Chiar și atunci când adversarul reușește să reziste o vreme, ca Maroc în prima repriză, „Les Bleus" par să găsească mereu resursele pentru a face diferența la momentul potrivit. Rămâne de văzut dacă această forță se va confirma până la finalul turneului și dacă Franța va reuși să transforme acest parcurs impresionant într-un nou trofeu mondial. Deocamdată, echipa lui Deschamps continuă să arate ca marea favorită a competiției.

Argentina, o nouă scăpare de la marginea prăpastiei: 3-2 cu Egipt și calificare în sferturi. Ultimul sfert de oră care va rămâne în memoria colectivă a suporterilor argentinieni. În minutul 79, Messi a centrat...

Lumea fotbalului a mai trăit azi un episod din telenovela numită "Argentina lui Messi la Cupa Mondială". În optimile de finală de la Atlanta, campioana en-titre a fost la un pas de una dintre cele mai mari surprize din istoria turneului, condusă cu 2-0 de o Egipt organizată exemplar, apărată cu dinții și susținută de un portar, Mostafa Shobeir, aflat într-o formă supranaturală. Egiptenii au deschis scorul printr-un gol al lui Yasser Ibrahim, iar apoi Mostafa Zico a punctat din nou, aducând scorul la 2-0 și lăsând impresia, minute bune, că Argentina se îndreaptă spre o eliminare rușinoasă. Messi însuși ratase un penalty înainte de pauză, respins de Shobeir, care mai stopase încercări ale lui Mac Allister și Alvarez. Pentru un starul argentinian, seara părea una de coșmar, iar pentru națională, sfârșitul drumului spre un nou trofeu părea din ce în ce mai aproape. Apoi a venit acel sfert de oră care va rămâne în memoria colectivă a suporterilor argentinieni. În minutul 79, Messi a centrat, iar Cristian Romero a reluat de la înălțime pentru a reduce din diferență. Patru minute mai târziu, chiar Messi a fost cel care a șutat instant și a trimis mingea în plasă, restabilind egalitatea și readucând Argentina în meci după un joc în care, timp de 80 de minute, arătase lent, greoi și lipsit de idei. A fost al șaselea meci consecutiv din faze eliminatorii de Cupă Mondială în care Messi a marcat, o statistică ce spune multe despre relevanța lui la 39 de ani. Finalul a aparținut lui Enzo Fernández, care în minutul 92 a reluat cu capul și a trimis mingea în colțul îndepărtat, sigilând o victorie cu 3-2 și un calificare în sferturile de finală obținută în cel mai dramatic mod posibil. Scenariul amintește inevitabil de un alt meci recent al Argentinei, cel cu Capul Verde, în care naționala sud-americană a avut nevoie de o repriză secundă de răscumpărare pentru a evita o altă seară amară. Se conturează un tipar: o Argentina care suferă, care flirtează cu eliminarea, dar care găsește mereu resursele, de cele mai multe ori prin Messi, pentru a supraviețui. Pentru Egipt, meciul rămâne unul de mare curaj, în care echipa a fost la un fir de păr de la o calificare istorică. Pentru Argentina, e încă o dovadă că, atâta vreme cât Messi e pe teren, nimic nu e pierdut, oricât de rău ar arăta jocul.